Talent Support
VITRINA ASOCIATIA PENTRU CREATIE ROMANEASCA

Bucuresti, …mai 2011: Venera  Arapu a prezentat joi, 26 mai, o mini-colecţie creată special pentru evenimentul de deschidere al noului sediu ARTMARK din strada CA Rosetti nr.5. Prezentarea de modă a marcat debutul unui proiect personal ambiţios - VITRINA, Asociaţia pentru Creaţie Românească - născut ca urmare a implicării Venerei Arapu, începând cu acest an, în educarea şi formarea tinerilor în calitate de profesor al Universităţii Naţionale de Arte.

VITRINA – Asociatia pentru Creatie Romaneasca este un program de cooperare intre sistemul educational si piata muncii aferente industriei modei. Proiectul este dedicat tinerilor designeri în devenire care studiază la Facultatea de Arte Decorative şi Design si este solutia de care studentii au nevoie pentru a-si gasi un loc de munca in domeniu. Asociaţia îşi propune să îi sprijine pe aceştia, oferindu-le şansa de a face stagii de pregătire pentru a deprinde aspectele practice ale meseriei.  Studenţii vor avea la dispoziţie un spaţiu dotat cu tehnologie de ultimă oră necesară specializării în domeniile design vestimentar, design de accesorii şi obiecte, parcurgând toate etapele de producţie, de la construcţia de tipar până la finisaje.  Sub atenta coordonare a designerului Venera Arapu studenţii îşi vor pune în practică ideile, iar creaţiile lor vor fi reunite sub brandul VITRINA .

VITRINA – Asociatia pentru Creatie Romaneasca a incheiat o conventie de stagiu cu Universitatea Nationala de Arte Bucuresti, insa isi propune sa coopteze si alti parteneri cu care sa dezvolte proiecte si in alte domenii pentru a forma tinerilor designeri o personalitate artistica complexa, sa asigure posibilitatea experimentarii de rute diferite in cadrul profesiunii, cum ar fii : designul vestimentar, designul de accesorii, designul de obiect si designul de interior.

“În timpul primului meu an ca profesor am întâlnit studenţi minunaţi, cu un potenţial deosebit. Din păcate, fără îndrumare din partea unor oameni care cunosc meseria din interior, talentul lor se poate irosi. Să fii designer poate părea o meserie uşoară, pentru că, vizibilă pentru public, este doar partea ei frumoasă şi extravagantă. Partea “invizibilă” a fenomenului fashion este munca din spatele prezentărilor, flerul de business necesar încheierii contractelor, efortul de a fi permanent la curent cu mişcările pieţei de modă româneşti şi internaţionale.  Proiectul VITRINA îşi propune să pună în legătură directă studenţii şi clienţii prin organizarea de expoziţii şi prezentări, dar şi prin intermediul unor parteneriate cu cele mai importante magazine multi brand din Bucureşti.  Vrem ca lucrările studenţilor să primească aprecierile altor designeri cu studii de specialitate, iar ei să cunoască  oameni din mediul de afaceri cu care să poată ulterior colabora. Sunt convinsă că proiectul va fi foarte bine primit si că noi, designerii cu mai multă experienţă, avem multe de oferit celor care visează să ne calce pe urme.” a declarat Venera Arapu.

Copyright 2010 - Market 8 - All rights reserved
Web design Bucuresti by E-rom Media
Abonare
Abonare
Dezabonare
Like